Un fluture cu aripi pictate, desfăcute în zbor spre înalt, m-a purtat azi noapte, în zări nevisate, în zig–zag prin livezi înflorite, printre ronduri de flori, departe înspre nori, deasupra albastrului din ape, prin lanuri de grau verde … 

A adormit, acoperindu-mă cu aripa sa catifelata.  S-a trezit şi a privit cu uimire curcubeul ce se scurgea  unind două ape despărţite de zări, două depărtări spălate de ploi, două suflete rătăcite … două inimi dornice să iubească şi să fie iubite.

Visez ca într-o zi să ajung la o margine de lume şi atunci o să beau o cupă din curcubeu … Din trupul meu ştiu că vor creşte aripi ce vor putea sa mă poarte spre sufletul tău, spre o altă zare, spre o nouă depărtare, spre tine, spre dorinţa ce ne uneşte … ce ne apropie şi ne face să dăm viaţă visului ce ne-a unit, din iubirea ce ne-a cuprins …

.