-Exersez fericirea? Si cum fac asta?

Destinul este în propriile noastre mâini deoarece Dumnezeu ne-a dat gândirea liberă care nu ne-o poate lua nimeni (dacă suntem vigilenţi şi cu credinţă în Dumnezeu – vezi cărţile “Războiul parapsihologic” de E. Celan şi “Karma sau armonia dintre fizic, psihic şi destin” de S.N. Lazarev). Modificarea unui destin negativ se poate face prin înlocuirea gândirii negative cu o gândire pozitivă.

Trăim timpuri şi evenimente deosebite, timpuri în care sistemele de credinţă individuale şi colective de pe întreg globul vor fi puse la încercare. Unii cercetători în domeniile fizicii cuantice, parapsihologiei şi studiul religiilor sunt de părere că prezentul nostru este în parte (spun în parte pentru că la rândul lui Pământul este influenţat de transformările care au loc în sistemul nostru solar, galaxie şi univers) consecinţa alegerilor noastre din trecutul nostru, aşa cum viitorul nostru depinde de prezentul nostru, de alegerile noastre prezente.

Oamenii trebuie să lupte pentru păstrarea integritaţii individualitaţii lor prin păstrarea în mentalul lor a unor gânduri pozitive, benefice atât cantitativ cât şi calitativ. Se impune o educaţie a gândului prin cultivarea gândurilor pozitive şi a atitudinilor demne, nobile şi senine, prin pronunţarea vorbelor frumoase şi plăcute semenilor, tact şi diplomaţie în anumite cazuri extreme. Acest lucru este foarte important deoarece sănătatea mentală este mai importantă decât cea fizică. Cu ajutorul unui mental sănătos putem obţine sănătate fizică, tămăduiri miraculoase, cunoaştere, împliniri şi progres. Depresiunile nervoase şi psihice apar ca urmare a unor acumulări de gânduri pesimiste sau atacuri psihice ( sub diferite forme ), stres accentuat.

Gândul este un produs al fiinţei umane care proiectează, cauzează şi atrage puteri ce ne pot fi folositoare sau păgubitoare, corespunzătoare gândurilor emise. Se spune că gândul construieşte mediul în care trăim, adică re-orientezi universul şi universul te re-orientează pe tine, sau mai bine spus lumea se rearanjează spontan pentru a se adapta dorinţelor şi ataşamentelor noastre, iar aceasta înseamnă creştere sau evoluţie. De multe ori se spune că dacă vrei să schimbi lumea schimbă-te pe tine însuţi şi vei avea ce doreşti. Dar cu ataşamentele este altă poveste – trebuie să fim foarte atenţi, ele mai degrabă dăunează decât să ajute într-o relaţie. Ataşamentul îţi poate distruge capacitatea de a iubi, ţi se poate împietri inima neavând ochi decât asupra obiectului ataşamentului tău ( vezi cartea “Calea non-ataşamentului” de V.H. Dhiravamsa).

Legea universală are o forţă extraordinară şi anume că fiecare lucru din univers, cunoscut sau necunoscut îşi are originea într-o idee. Ideile creează realitatea – dacă universul vede că eşti interesat de lumină şi de abundenţă el se va re-orienta pentru a-ţi oferi această imagine a propriei tale realităţi. Dacă eşti interesat sau concentrat pe întuneric sau gânduri pesimiste universul se va re-orienta pentru a-ţi oferi această imagine a propriei tale realităţi. Viaţa este o modalitate de cunoaştere : eşti asemănător unui căpitan aflat pe mare care îşi conduce corabia. Trebuie să dai ordine ( gânduri, imagini, trăiri orientate dinamic, aspiraţii ) clare şi ferme mentalului subconştient care controlează, intermediază şi conduce majoritatea experienţelor vieţii tale. Ceea ce gândim, simţim se materializează sub formă subtilă numită formă-gând. Universul este plin de forme-gând care în toatalitatea lor formează ceea ce se cheamă Univers informaţional, un fel de depozit al gândirii universale. Se spune că aceste forme gând nu mai pot fi distruse ci doar ecranate, modificate sau redirecţionate. Acest univers informaţional este atemporal şi aspaţial şi informaţiile pot fi accesate instantaneu aşa cum şi transmiterea gândurilor este instantanee. Omul îşi creează mediul ambiant cu ajutorul gândurilor, de aceea trebuie acordată o mare atenţie curăţeniei gândurilor pentru a avea parte de acţiuni curate şi demne.

Fiecare gând are o anumită formă şi vibraţie de o anumită frecvenţă şi odată emis se propagă în univers pentru a ne aduce înapoi ceea ce am emis mai devreme sau mai târziu. De aceea este foarte important ce gîndim, trăim, simţim deoarece numai astfel putem ridica frecvenţa vibraţiei gândurilor noastre, aceasta însemnînd conform legii rezonanţei să avem acces la mai multă informaţie din conştiinţa universală şi astfel să începem procesul desăvîrşirii noastre. Printr-un stil de viaţă adecvat (vezi cap. respectiv) şi autocontrol al gândurilor, energiile care circulă prin noi vor fi tot mai pure, astfel că vom emite în jurul nostru energii pure care vor atrage spre noi evenimente, experienţe de viaţă pure şi perfecte. Astfel ne putem controla destinul.

Tratarea gândului rău se face prin substituirea cu opusul său ; alegerea prietenilor trebuie să fie un act circumspect. Gândurile rele sunt ca nişte entităţi vii, nemiloase, distrugatoare, care nu vor să fie expulzate din creier cu uşurinţă – numai în faţa gândurilor divine nu vor rezista. Când frecvenţa de vibraţie a gândurilor este joasă pe lângă gândurile negative corespunzătoare acestor vibraţii se aciuează şi cele inutile formând o colonie de viruşi psiho-informaţionali greu de distrus ; totuşi ele pot fi îndepărtate prin eforturi de spiritualizare şi credinţă care creează canale şi fluxuri noi de lumină care le vor spulbera. Toată educaţia gândului şi stăpânirea sa depind de cunoaştere şi concentrare. Concentrare înseamnă să acţionezi asupra realităţii ; dacă vrei să schimbi realitatea, schimbi direcţia concentrării prin schimbarea ideilor. Purificarea şi ordinea în gânduri sunt elemente esenţiale ale educaţiei gândului de aceea exersarea ei zilnică este obligatorie pentru a deveni nişte fiinţe centrate a căror tipare de energie sunt mai ordonate, mai armonizate, capabile să accesăm codul universal şi să înţelegem astfel la un nivel mai înalt tiparele de energie a altor fiinţe. Se spune că un gram de practică valorează tone de teorie.

Pe de altă parte binele şi răul sunt concepuţi de intelect ( intelect care este important pentru creşterea conştienţei ). Intelectul nu este rău, nici o formă sau energie a naturii nu este fundamental rea, deoarece în rău există şi o sămânţă de bine aşa cum în bine există o sămânţă de rău. Totul depinde de intenţia pe care o avem şi de modul în care ne servim de forţele naturii.Viaţa în infinita sa complexitate nu este colorată doar în alb şi negru. Judecata este una din piedicile de care ne lovim în viaţă, aşa că e bine să fim conectaţi la acea sursă divină care se află în spatele tuturor lucrurilor – Dumnezeu . Iubirea care a fost învăţătura fundamentală a lui Iisus, crează un câmp armonic care se revarsă ca o cascadă în celulele corpului şi în alte niveluri de conştiinţă ale fiinţei umane. Cei care luptă să obţină această iubire luptă eficient, pozitiv şi este spre binele, sănătatea şi fericirea lor.

Deoarece întregul univers este de natură holografică iar noi suntem parte din el, avem acces la întreaga realitate holografică a universului nostru deci şi la interiorul propriului nostru corp (vezi terapia mentală) şi de asemeni la dimensiunile non fizice ( existent în macrounivers şi microuniversul nostru ). Construcţia atomică a corpurilor noastre fizice face parte din macrocosmosul Pământului care la rândul lui este microcosmosul galaxiei în care suntem şi care la rândul ei este microcosmosul macrocosmosului Universului.

Omul este un univers în miniatură. Universul iubeşte fiecare particulă şi părticică a creaţiei din el, fiind dornic şi nerăbdător să ofere orice cantitate de viaţă oricărei părţi din el. De aceea dacă noi ne focalizăm de exemplu pe dorinţa (gândul) să ne extindem spiritual, să cunoaştem şi să înţelegem mai mult, universul se va re-orienta rapid astfel încât şi universul nostru să fie extins. Atunci vedem , simţim, cunoaştem şi trăim mai mult adevăr. Dacă vrei într-adevăr să-ţi făureşti un destin pozitiv, actul de concentrare este esenţial – gândurile şi sentimentele intense asigură o cărare luminoasă şi o comunicare mentală spre semeni, lucruri şi invers.

In concluzie, dacă vei reuşi să fii pe deplin stăpânul propriului tău mental (conştient şi subconştient) vei putea deveni stăpânul propriului tău destin pentru că în orice moment ai posibilitatea alegerii. Alegi iubirea în locul urii, alegi sănătatea în locul bolii, alegi fericirea în locul plictiselii, şi-ţi vei păstra pe cât posibil puritatea şi integritatea. Subconştientul este nelimitat şi are acces la informaţiile subconştientului colectiv al planetei, al universului, în mod nelimitat. Conştientul este limitat, dar în anumite condiţii optime poate accesa subconştientul întărindu-se şi dezvoltându-se conştiinţa de sine. De conştient ţine logica, judecata şi conştiinţa sau moralitatea astfel că soluţiile la problemele noastre le găsim dacă ne folosim conştientul aşa cum trebuie. Tot ceea ce mentalul conştient acceptă ca adevărat şi crede în mod ferm, subconştientul la rândul său va accepta imediat să realizeze ideea sau gândul exprimat de el dându-i viaţă şi expresie. Trebuie să supraveghem întotdeauna atent ceea ce gândim, ce simţim şi ce facem. Subconştientul controlează funcţiile vitale ale corpului, el cunoscând răspunsurile şi soluţiile la toate problemele existente, dar nu ne va ajuta eficient decât dacă va fi solicitat în acest sens.

Chimismul corpului nostru care generează imaginaţia, emoţiile, inspiraţia şi intuiţia sunt o parte importantă din sursa subconştientului nostru. Totuşi el nu poate avea iniţiative atâta timp cât mentalul nu-i dă dispoziţii să acţioneze în acest sens. Atunci când vrem într-adevăr să reuşim ceea ce ne propunem să realizăm, trebuie să ne imaginăm cât mai clar cu putinţă rezolvarea problemei, deznodământul fericit, bucuria împlinirii. Este esenţial să se mentalizeze cu o credinţă fermă sfârşitul problemei căci ceea ce gândim cu anticipaţie subconştientul va realiza în timp expresia finală a ceea ce am gândit, şi aceasta deoarece gândul este energie, astfel că noi putem influenţa un eveniment (acţiune) cu cât ne gândim mai des asupra lui transferându-i astfel mai multe şanse de a se realiza. De aceea şi unele afirmaţii voit repetate îşi fac drum în mod subliminal în sfera subconştientului nostru înlocuind tipare de gândire vechi care nu ne fac bine şi de care vrem să scăpăm.

Este de asemenea foarte important să te placi pe tine însuţi şi să ai întotdeauna încredere în tine indiferent de întâmplările neplăcute (sau grele, dureroase) care ţi se pot întâmpla în viaţă. E adevărat că dacă nu te placi aşa cum eşti din punct de vedere moral şi spiritual nu înseamnă totdeauna că eşti un perfecţionist, ci înseamnă că doar doreşti (poate în mod inconştient) să evoluezi, să dizolvi blocările din calea conştiinţei tale pe care vrei să o extinzi. Poate că, atunci când nu te placi nu ai destulă capacitate de a oferi şi deci de a primi dragoste. Atunci când eşti fericit cu tine însuţi înseamnă că ţi-ai rezolvat blocările din calea conştiinţei tale şi poţi fi fericit şi cu alte persoane în mod real şi adevărat şi ai capacitatea de a-ţi iubi chiar şi duşmanul care demonstrează dorinţa şi accesul spre cunoaştere a tuturor aspectelor întunecate ale minţii tale.

Cunoaşterea este o forţă. Cert este că atitudinile noastre contează enorm : de exemplu legătura dintre o poziţie negativă, un sentiment negativ şi efectele lor negative asupra corpului. Dacă acceptăm că un păcat atrage după sine o pedeapsă atunci sentimentul negativ reprezintă păcatul iar boala pedeapsa. Ca urmare se impune pe cât posibil un autocontrol al mentalului, o atitudine de autoiertare a păcatului săvârşit şi hotărârea de a nu mai repeta greşeala comisă şi de a nu mai gândi niciodată după aceea la această greşeală făcută, decât eventual ca o experienţă benefică, de a nu mai greşi. Tot ce se întâmplă în jurul nostru din toate punctele de vedere corespunde cu starea noastră emoţională (chiar dacă nu întreprindem nimic fizic). Dacă suntem echilibraţi şi calmi şi în jurul nostru va exista echilibru şi armonie. Dacă suntem jigniţi de cineva înseamnă că ni se aminteşte la cel mai subtil nivel că sufletul nostru a uitat să iubească, de aceea e bine să acceptăm ceea ce ni se întâmplă şi să zîmbim în interiorul nostru ;vom vedea mai târziu schimbarea atitudinii persoanei respective.

În cazul vindecării majorităţii bolilor şi în redobândirea starii de sănătate un aport foarte mare îl are credinţa fermă în finalizarea cu succes a procesului curativ. Cel mai bun moment pentru a impregna şi dinamiza subconştientul prin intermediul unei idei sau a unei imagini clare este starea de somnolenţă care apare înainte de a adormi (starea alfa), clipe în care legătura cu sfera subconştientului se poate realiza spontan în mod optim. În aceste clipe când mentalul conştient este suficient de liniştit şi se poate focaliza cu uşurinţă, se poate realiza prin intermediul subconştientului, ceea ce gândim şi dorim ferm şi clar (cu o credinţă puternică) printr-o imagine mentală adecvată (vizualizare ) resimţind cu anticipaţie bucuria împlinirii.

Subconştientul nu este pasiv. De aceea trebuie să îl ţinem preocupat cu gânduri pozitive, altruiste şi cu planurile noastre pe care vrem să le realizăm. Dacă îl ignorăm el se poate alimenta cu gânduri şi cu idei din mediul în care trăim, din sfera subconştientului colectiv al planetei, al macrocosmosului, care trimite continuu informaţii subconştientului fără ca noi să fim conştienţi de ele. Aceste informaţii pot fi pozitive sau negative şi ele vin din lumea fizică pe care o percepem cu cele cinci simţuri (miros, gust, auz, văz şi pipăit) şi din lumea eterică, macrocosmică şi divină. Deoarece subconştientul nu diferenţiază binele de rău sau mai bine zis informaţiile negative de cele pozitive, el acţionează asupra lor în acelaşi fel, motiv pentru care în final acţiunile noastre au succes sau nu, suntem bolnavi sau sănătoşi. În măsura în care destinul depinde de noi (încă nu controlăm deplin factorii ereditari, adică ingineria genetică), trebuie să ne folosim puterea minţii, a gândurilor în direcţia pe care o dorim şi de aceea ea trebuie să fie pozitivă, altruistă, să nu facă rău semenilor noştrii dacă dorim să fim într-adevăr oameni, să existăm, să progresăm şi să nu ne dezamăgim în final pe noi înşine.

Folosindu-ne conştiinţa, procesul gândirii şi trecând la acţiune vom putea antrena în vieţile noastre situaţii, evenimente şi oameni construindu-ne activ propria noastră realitate. Având deci liber arbitru şi folosind circumstanţele pe care noi şi societatea în care trăim ni le creăm, evoluăm, ne maturizăm şi ca oameni şi ca suflete. Noi împreună cu ceilalţi oameni ne construim lumea care la rândul ei reflectă conştiinţa, credinţa, concepţiile, dorinţele şi temerile oamenilor. De aici putem trage concluzia că din punct de vedere metafizic starea de boală de exemplu, ca şi alte situaţii de viaţă de altfel este creată de corp ca un semnal de alarmă folositor, că ceva nu este în regulă la nivel fizic, emoţional, mental sau spiritual. Din acest punct de vedere dacă avem puterea de a ne crea boli, ne stă în putere reversul, adică să ne şi vindecăm. Asta ne duce la a trage alte concluzii şi anume că nimic nu este întâmplător, că fiecare experienţă este folositoare şi plină de informaţii şi că trebuie să cunoaştem limbajul propriului nostru corp multidimensional. Viaţa este plină de lecţii de învăţat pe propria noastră piele cum s-ar zice, pentru că : înţelegerea noastră nu este pe măsura limbajului corpului nostru. De aceea este nevoie pe tot parcursul vieţii noastre de cunoaştere, de informaţii pentru a le stoca atât în memoria celulară şi a le transmite astfel urmaşilor noştrii cât şi la nivelul sufletului nostru pentru că viaţa umană reprezintă şi o etapă de educaţie a sufletului. Nu ştiu încă ce-mi va rezerva viitorul, dar la ora actuală (pentru că mâine datorită cunoaşterii s-ar putea să ştiu şi altceva) cred că sinele nostru acumulează într-o viaţă experienţă ca să o aducă ca pe o ofrandă spiritului universal şi apoi sub o formă sau alta o ia din nou de la început pentru a se putea perfecţiona. Important e să avem grijă de urmaşii noştrii pentru ca în evoluţia lor să aibă acces în mod conştient la U.I. într-un mod mult mai uşor şi urmaşii urmaşilor noştrii să trăiască într-o societate mult mai sănătoasă, mai bună şi dreaptă decât a noastră. Şi pentru cei ce cred în reîncarnare : tot se beneficiaza în final (într-o altă viaţă) de experienţele, cunoaşterea şi liberul arbitru dintr-o viaţă anterioară.

Pentru a putea pătrunde, dezlega şi stăpâni misterele subconştientului, a puterilor spirituale ar trebui să ne îndepărtăm puţin de ştiinţa tradiţională prea mult legată de fenomenele vizibile care se repetă şi să acceptăm şi parapsihologia, ştiinţă a naturii şi sufletului mai profundă decât psihanaliza, deoarece cîmpul ei este nelimitat.

În încheiere, am putea aminti de o comparaţie sugestivă şi interesantă gândită şi acceptată de mulţi oameni la ora actuală: corpul nostru fizic poate fi asemuit cu un computer, gândurile noastre cu programul încărcat în computer, iar viaţa noastră este printarea cu ajutorul celor două. Dacă modificăm programul ne schimbăm viaţa. Dar niciodata sa nu uitam ca suntem oameni cu suflet de care suntem animati, si care ne insufla curaj , iubire si credinte puternice ce dau valoare si tel vietii noastre pentru a fi utili noua insine si semenilor nostrii. Doar avand suflet putem crea o armonie adevarata …

.

Constiinta omului se mai numeste si “glasul lui Dumnezeu in om”, ea fiind o parte a sufletului nostru. Dupa ce omul face o fapta rea, constiinta il mustra – sau mai bine zis, Dumnezeu il mustra prin intermediul ei. De ce? Pentru ca omul respectiv sa se caiasca de fapta facuta si sa incerce sa se indrepte, astfel incat sa n-o mai faca a doua oara. In iubirea Lui pentru noi, Dumnezeu incearca sa ne indrepte prin glasul constiintei.

.

Ai reusit sa traiesti bucuria celui care primeste ceea ce ai daruit tu? Ai oferit neconditionat un favor, fara sa asteptati sa primiti inapoi ceea ce ai daruit ? Ai simtit sentimentul inaltator, cand ai citit pe fata celuilalt fericirea cand a primit ce tu ai oferit ?

E superb acest sentiment, sa daruiesti din toata inima fara sa astepti ceva, sa daruiesti fara macar sa gandesti ca vei capata ceva la schimb. Bucuria celeilalte fiinite care primeste de la tine, iti incanta sufletul si-l trimite in cele mai inalte “ceruri”. Acest sentiment de daruire neconditionata e sublim ! Sa daruiesti si sa te bucuri de puterea ta de daruire, de puterea ta de a iubi … De puterea ta de a oferi tot ce ai mai bun in tine.

Trebuie sa ne bucuram de maretia sentimentului nostru pe care-l oferim. Si daca totusi este cineva care spune ca trebuie sa si primim ceva in schimb, atunci afla ca ceva vei primii, un ceva ce nu se poate compara cu nimic pamantean, acel ceva va fi un balsam al sufletului tau, o incantare a trupului si o bucurie a mintii…

Toate aceste sentimente pe care le trezesti in cealalalta fiinta, nu pot fi comparate cu nimic, nu exista nimic la schimb pentru ele. Ceea ce vei simti nu se poate compara cu nimic, nu poate fi descris in cuvinte, trebuie sa traiesti un astfel de sentiment total de daruire ca sa poti intelege maretia lui. Dar acest sentiment il poti trai, doar daca il ai in tine, daca sufletul tau este atat de imaculat ca sa poata iubi pur si neconditionat.

Daca exista acest sentiment in adancul sufletului tau, atunci lasa-l sa-si ia zborul, nu-l incatusa, lasa-l sa se nasca, sa traiasca si apoi sa-se inalte catre acele “orizonturi angelice”… nu-ti fie teama de ranile care pot sa vina, ele vin si trec, dar nimic nu se compara cu frumusetea de a darui neconditionat si nimic nu poate sa te doara mai mult decat neimplinirea trairii acestei daruiri. Ceea ce vei simti daruind va fi “rasplata” ta, rasplata care nu se poate compara cu nimic “material”…

.

 

Cuvântul “înger” derivă din grecescul “angelos” care înseamnă “mesager”. După cum ne sugerează şi numele lor, îngerii au rolul de a intermedia relaţia omului cu Dumnezeu, transmiţând mesajele de la Divinitate către om şi invers, de la om către Dumnezeu. Dar ei nu sunt doar nişte simpli mesageri în înţelesul strict al cuvântului ; ei au sarcina şi de a ne ghida şi susţine pe lungul drum al vieţii.

Îngerii reflectă perfecţiunea divină: bunătate şi generozitate infinită, fiind capabili de o dragoste nelimitată şi beneficiind mereu de o mare fericire pe care doresc să o împărtăşească cu noi. Ei cunosc instantaneu consecinţele nenumărate ale unui principiu sau miile de faţete ale realităţii. Cunosc secretele naturii, stăpânesc legile care guvernează Universul, sunt păstrătorii unei ştiinţe foarte vaste şi a unei înţelepciuni infinite. Ei lucrează constant pentru binele omului, întotdeauna şi pretutindeni. Chiar dacă noi nu percepem prezenţa lor şi nu le acordăm nici un gând, îngerii veghează asupra noastră în orice clipă, ne ajută în momentele dificile şi ne apără de tot felul de pericole.

Îngerii se află pretutindeni: ei veghează asupra caselor, ne însoţesc în călătorii, sunt alături de persoanele care suferă şi care au nevoie de susţinere şi consolare în momentele de descurajare. Nefiind îngrădiţi de legile impuse de materie, ei se pot deplasa cu o viteză inimaginabilă pentru noi, care suntem constrânşi de legile spaţiului şi ale timpului ; este suficient să ne gândim la ei şi imediat sunt alături de noi, gata să ne ofere ajutorul lor preţios.

În întreg Universul, fiecare înger are atribuţii precise. Galaxiile, planetele, stelele sau, dacă vorbim de lumea în care trăim, oceanele, râurile, oraşele, naţiunile, sunt încredinţate supravegherii îngerilor. Pentru a-şi îndeplini misiunea pe care o au pe Pământ, ei se consacră foarte mult pentru ghidarea şi protecţia oamenilor.

Încă de la naştere, fiecare fiinţă umană este lăsată sub protecţia unui înger care are sarcina precisă de a o asista în orice moment al vieţii sale, fără s-o abandoneze niciodată. Fiecare persoană are deci propriul său înger păzitor, indiferent de rasă, cultură sau religia de care aparţine. Chiar şi persoanele care spun că sunt atee, materialiste convinse sau cele care refuză să creadă într-o altă dimensiune decât cea terestră, au un înger personal.

Dar ce face mai precis îngerul nostru păzitor? Probabil că n-o să ştim niciodată cu precizie în cursul vieţii noastre terestre. Nu ştim niciodată exact cât de mult veghează şi câte fac pentru noi proprii părinţi pe care îi cunoaştem şi îi percepem fizic, cum am putea şti precis câte fac îngerii care nu sunt vizibili ochilor noştri fizici ? Dar, dintre numeroasele lucruri pe care le fac, putem enumera câteva dintre ele.

Îngerul nostru personal ne fereşte de pericolele care ne pândesc fără ca noi măcar să le bănuim ; ne îndeamnă să ne deschidem către ceea ce este bun şi să evităm răul ; are sarcina de a transmite mai departe rugăciunile noastre şi intervine neobosit pentru ca noi să primim întotdeauna dragostea divină.

În împrejurări particulare, îngerul păzitor se manifestă şi sub aparenţe perceptibile nouă, iar când este absolut necesar, poate lua formă umană pentru a disipa confuzia şi dezorientarea celui căruia i-a fost dat să-l vadă. Numeroase persoane care au intrat în contact cu îngerii îi descriu ca fiind creaturi înaripate, radiind de lumină şi schimbându-şi fără încetare culoarea şi forma. Relatările celor care spun că au întâlnit un înger într-un moment particular al vieţii lor sunt destul de diferite. Aceste persoane vorbesc în general despre fiinţe în carne şi oase care le-au ajutat în situaţii de urgenţă, pentru ca ulterior să dispară în mod misterios. Nimic nu ne împiedică să credem că persoanele întâlnite aparent întâmplător într-un moment al vieţii (poate chiar în circumstanţe banale) ar putea fi îngeri : fiinţe cu care ne intersectăm în drumul nostru şi care, înainte de a pleca, au rostit cuvinte potrivite pentru a ne lumina şi a ne modifica profund viaţa.

Aceast articol a fost scris de catre o prietena ce intamplator sau nu, mi-a devenit mentor in materie de spiritualitate … L-am postat  integral pe blogul meu, deoarece respectiva plida trebuie citita de cat mai multi oameni. Poate unii o vor si intelege ! 

“”Va povestesc o pilda pe care am citit-o mai demult.

Un mare si neinfricat samurai vine la maestrul Zen. “Spune-mi care-i natura iadului si a raiului!”

Maestrul Zen il priveste drept in fata si ii spune pe un ton superior: “De ce ar trebui sa-i raspund unui vierme neinsemnat si nenorocit ca tine?”

Atunci, samuraiul, ridica sabia pentru a-i taia capul maestrului. “Asta-i iadul! striga acesta”.

Instanteneu, samuraiul intelege ca el este creatorul iadului propriu. Negru, plin de ura, de sentimente de autoprotectie si de furie oarba. Intelege cat de aproape a fost sa-si omoare invatatorul.

Ochii i se umplu de lacrimi, isi impreuneaza mainile si isi pleaca capul in semn de recunostinta. “Asta-i raiul!” spune maestrul.

Am fost invatati ca iadul este rau si raiul este bun. Sa ne desprindem de tot ce-i rau si sa accesam doar “tot ce-i bun”. Departe de mine intentia de a critica invataturile noastre bisericesti.

Mi se pare, insa, mai util sa mentin inima deschisa si o minte limpede, decat sa traiesc in niste limite construite artificial. Cine stie “atat de bine” unde si ce este binele?

Da, am venit pe lumea asta sa si gresesc…altfel, as fi zugravita pe pereti, in biserici. Sunt om. Si am voie sa gresesc.Important este “sa nu gresesc degeaba” …si sa nu invat nimic din asta. Nu ne nastem toti intelepti si luminati. Dar putem sa devenim, pe masura ce experimentam “iadul” si “raiul” acestei vieti. “”

.

Cu fruntea-n cer, picioarele-n pamant…

Sunt fapta, gand si sunt cuvant.

As putea oricand, sa zbor

Acolo sus dupa un nor.

Eu singur nu ma simt, in partea mea de cer.

Ci doar aici, insingurat, nu pot decat sa sper,

Sa ma fac de un alt suflet inteles

Sa pot sa-mpart ce am cules

Din astri si chemarea mea.

De vina-i soarta…numai ea?

Caci singur sunt, din rasarit pana-n apus.

Si tot ce-n spirit sunt, aicea nu-s.

Venim chiar singuri si aproape goi.

Plecam tot singuri neluand nimic cu noi.

Traim asa cum am venit si cum plecam.

Desertaciune-i tot ce noi acumulam.

Si ce ramane atunci din tot ce ai fost?

O viata irosita fara rost?

Mai mult decat atat…e fapta, gand si e cuvant,

E amintirea a ceea ce ai dat.

Te-ai daruit pe tine neincetat.

Nu pe acel Tu micut si usor frivol,

Ci pe acel Tu ce-si are in cunoastere izvor.

Deci tot ce-a fost pamant se duce iar…

Doar ce a fost cer nu este in zadar.

Iti pui amprenta peste ceilalti vii

Un suflet si o simtire de-ai sa fii.

Zadarnic nu-i nimic, mi-e totul clar, acum

Si-nsingurat nu ma mai simt…pe al meu drum.

Caci tot ce-a fost o simpla plasmuire, de asteptari si nalucire

S-a destramat…fum efemer.

In locul lui ramase doar Lumina …si mister

Sunt … CER.

.

Stau pe o margine si te privesc. Nu ma vezi. Nici macar nu crezi ca exist. Eu cred insa in tine. Cum as putea sa fiu ingerul tau altfel? Nu pot sa-ti sterg lacrimile, nu pot sa-ti aduc zambetul inapoi, nu pot nici macar sa-ti vorbesc. Mi-as dori sa pot sa-ti raspund la intrebari dar am doar privilegiul sa te privesc. N-am voie sa te judec dar voi fi alaturi de tine cand altcineva o va face. De multe ori ti-as fi dat aripile mele dar mi le-am pierdut.

Am vrut sa alung lacrimile cuiva ca tine dar aripile au fost atat de moi si eu atat de slab incat ne-am prabusit amandoi. Atunci mi-au luat aripile si mi-au spus ca le voi capata inapoi doar cand nimeni nu va mai plange. Cu timpul m-am resemnat. Merg alaturi de tine si te privesc cum iti tarasti pasii, incercand sa gasesti drumul pe care odata il stiai atat de bine. Cum as putea sa te ajut cand nici pe mine nu m-am putut salva?

Ce simplu ar fi fost sa-ti spun “nu exista ratare” dar ingerii nu pot minti. In schimb, au credinta. Pentru toate clipele tale de indoiala, eu m-am tarat in genunchi pana la capatul lumii, pentru fiecare lacrima de-a ta, eu am implorat cerul sa-ti mai dea o sansa si atunci cand tu ti-ai plecat privirea, eu am tinut speranta in brate ca sa nu se piarda…

 

.

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…

Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…

Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.

- Esti crestin, nu-i asa, fiule?

- Da, dle, spune studentul

- Deci crezi in Dumnezeu?

- Cu siguranta

- Dumnezeu e bun?

- Desigur, Dumnezeu e bun.

- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?

- Da

- Tu esti bun sau rau?

- Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin.

- Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa o ajuti? Ai incerca?

- Da, dle. As incerca.

- Deci esti bun.

- N-as spune asta.

- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece.

Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.

- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?

- Pai…, da, spune studentul

- Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare:

- “Nu”

- De unde vine Satana?

Studentul ezita.

- De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?

- Da, dle.

Raul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?

- Da

- Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat.

Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau. Din nou, studentul nu raspunde.

- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

- Da

- Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.

- Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student.

- Crezi in Dumnezeu, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.

- Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit.

- Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Dumnezeu?

- Nu, dle. Nu L-am vazut.

- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Dumnezeul tau?

- Nu, dle, nu l-am auzit.

- L-ai simtit vreodata pe Dumnezeul tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Dumnezeu?

- Nu, dle, ma tem ca nu.

- Si totusi crezi in el?

- Da.

- Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?

- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.

- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, dupa care, pune si el o intrebare.

- Dle profesor, exista caldura?

- Da

- Si exista frig?

- Da, fiule, exista si frig.

- Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta

Studentul incepe sa explice.

- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material, sa aiba sau sa transmita energie.

Zero absolut (-458 F) inseamna doar, absenta totala a caldurii!

Vedeti, d-le profesor, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Nu avem unitati de masura pentru frig. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii,

d-le profesor, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?

- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

- Din nou raspuns gresit, d-le prof. Intunericul nu este “ceva”; este absenta a “ceva”. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta, atunci nu exista nimic, iar acest nimic il numim intuneric.

Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie mai intunecat sau mai putin intunecat, l-am masura cu unitati de masura, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Se pare ca acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

- Dle profesor vreau sa spun ca premisele dv. filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita. De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

- Gresita ? Poti explica in ce fel ?

- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. D-le, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.

- Ati observat vreodata evolutia cu proprii ochi, d-le profesor?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. predati studentilor ceea ce credeti, nu? Atunci, ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa.

E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care “a auzit” creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice stabilite si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, d-le – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dv., d-le profesor?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.

- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….

- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, d-le, exista raul?

Acum, mai nesigur, profesorul raspunde:

- Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

- Raul nu exista, d-le, sau cel putin nu exista ca lucru in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina. Profesorul s-a asezat, fara a mai scoate un cuvant …

ps. Studentul se numea … Albert Einstein